Casa Lila este casa de oaspeți a Școlii de Olărit de la Colți, un spațiu creat să te aducă mai aproape de atracțiile Munților Buzău și să ți se ofere drept oază de relaxare și inspirație.
Așezată pe locul unei foste case bătrânești, am construit Casa Lila cu grijă pentru mediu. Casa este construită din materiale naturale (lemn, piatră, vată bazaltică, tiglă ceramică etc), în stil tradițional muntenesc, respectând toate principiile de construcție ecologică.
Așezată în ceea ce local este cunoscută drept Valea Boului, Casa Lila este la jumătatea distanței dintre Așezările Rupestre Aluniș și Muzeul Chihlibarului din Colți, două dintre cele mai importante atracții ale zonei, iar curtea din spate comunică direct cu pădurea deasă specifică Munților Buzăului. Ne aflăm în inima Ținutul Buzăului, Geoparc UNESCO.
Casa Lila este administrată de localnici și reprezintă o importantă sursă de venit pentru comunitatea locală. De aceea, șederea ta aici este apreciată și contribuie direct la bunăstrarea comunității și continuarea proiectelor Școlii de Olărit de la Colți.
Șederea la noi
Camerele sunt decorate într-un stil tradițional, într-o interpretare modernă cu accente de artă contemporană. Elementele de decor sunt moștenire de familie sau comori găsite prin târguri, iar tablourile sunt semnate de pictori români, în mare majoritate buzoieni.
Ne aflăm într-un sat tradițional din Munții Buzăului, în pădure și te încurajăm să descoperi potecile și să te bucuri de aerul proaspăt pe cele două terase generoase.
Toată casa are încălzire în pardoseală și este setată la o temperatură constantă de 22°C.
Există Wi-Fi în toate spațiile, însă este posibil ca unele rețele de telefonie să nu aibă semnal.
Cel mai apropiat supermarket, farmacie sau benzinărie sunt la 20km în Pătârlagele
Nu există farmacii non stop în zonă.
Evenimente private
Găzduim cu drag evenimentul tău:
-
tabere și ateliere de artă (pictură, muzică, masterclass-uri, etc);
-
teambuilding-uri, cursuri, workshop-uri și evenimente corporate;
-
mese festive (zile de naștere, onomastice, petreceri private);
-
ședințe foto/video.
CASA LILA dispune de 6 camere duble cu posibilitate de transformare în triple, capacitate totală de 20 persoane. Pentru tabere se poate mări capacitatea până la 26 locuri.
În cazul evenimentelor cu mai mulți participanți, oaspeții se pot caza și la Aluniș Retreat, casa de oaspeți a Centrului de Artă Aluniș (la 2km distanță) - 6 camere (16-17 locuri).
Mese și băuturi
Micul dejun este tip bufet și este inclus în costul camerei. Produsele și ingredientele servite sunt în cea mai mare majoritate achiziționate local, în sezon și din surse eco (ouă, lapte, brânză, legume etc).
Dacă dorești ceva în mod special, suntem bucuroși să acomodăm orice tip de dietă.
Prânzul și cina se pot servi la Aluniș Retreat (aprox 2km) cu rezervare în prealabil. Acestea pot fi livrate și la CASA LILA dacă ne anunți dinainte.
Gătim proaspăt în fiecare zi după rețete variate: de la quesadilla la curry, de la ciorbă de perișoare tradițională la supa de dovleac cu ghimbir și multe altele!
Dacă există preferințe sau dorințe speciale, se vor lua în calcul în alcătuirea meniului. Suntem bucuroși să acomodăm orice tip de dietă.
Meniurile conțin de obicei 2-3 aperitive (zacuscă cu ghebe, humus, salată de vinete etc), supă (sau ciorbă), un fel principal vegetarian (de exemplu musaca de legume, souffle de broccoli, tartă de morcovi, penne quattro fromaggi) și un fel principal cu carne (varză cu coaste de porc, aripioare de pui în crustă de smântână, etc).
Nu se acceptă accesul cu mâncare și băutură din exterior!
Ce poți face la noi
Ateliere de olărit
Au loc la Centrul de Artă Aluniș sau Casa Lila în fiecare duminică de la ora 11:00; durează 2 ore.
La cerere, se poate organiza și în orice altă zi a săptămânii.
Cost 120 lei/adult; 90 lei/copil
Drumeții cu ghid local
- Așezările Schiturile Rupestre (6 ore)
- Vechea Vatră a Satului, căutare de chihlimbar, fosile (dificultate mică, potrivită pentru copii, 3 ore)
Cost 45 lei/ adult, 30 lei/copil (în funcție de sezon/grup la cerere).
Ciubăr cu apă caldă - 350 lei/zi
Foc de tabără - 250 lei/zi
Atelier de țesut la război si cusut - 100lei/adult; 50lei/copil
Seară de folk - Ana Teodora - 2500 lei/concert
Seară de folk - Iustin Dinu - 1000 lei/concert
Închiriere biciclete/zi:
MTB - 50lei/adult;35lei/copil
Electrice - 100 lei/zi (2 buc disponibile)
Modalități plată
-
Card de vacanta - se percepe 10% extra charge, acesta fiind comisionul emitentului de card și al procesatorului de plăți.
-
Transfer bancar : DIA ALUNIS MANAGEMENT SRL ALUNIS 42, COMUNA COLTI, JUD BUZĂU; CUI RO40877537; J10/548/29.03.2019; IBAN RO71BTRLRONCRT0495053302; Banca Transilvania Nehoiu
Contact
0736 732 588